Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, cu prilejul încheierii mandatului acestuia, programată pentru 1 august 2026. Discuțiile au fost consacrate evaluării cooperării dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, precum și perspectivelor de continuare a reformelor democratice și a colaborării instituționale.
Șefa statului i-a mulțumit lui Falk Lange pentru contribuția adusă la consolidarea parteneriatului dintre Republica Moldova și Consiliul Europei și pentru sprijinul acordat autorităților în implementarea reformelor esențiale pentru apropierea țării de standardele europene.
În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă principalele rezultate ale cooperării din ultimii ani, cu accent pe reforma justiției, combaterea corupției și a spălării banilor, protecția drepturilor omului și armonizarea legislației naționale cu standardele Consiliului Europei.
Maia Sandu a evidențiat rolul important pe care l-au avut expertiza Comisiei de la Veneția și recomandările formulate de Grupul de State împotriva Corupției (GRECO) în elaborarea și implementarea reformelor din domeniul justiției și al politicilor anticorupție, apreciind contribuția acestor mecanisme la consolidarea statului de drept în Republica Moldova.
Un subiect important al discuțiilor l-a constituit și bilanțul Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, mandat încheiat în luna mai 2026. Președinta a apreciat cooperarea excelentă cu Secretariatul Consiliului Europei și cu Oficiul organizației de la Chișinău pe parcursul exercitării acestei responsabilități.
Printre rezultatele evidențiate se numără acordul privind instituirea Comitetului de Management al Tribunalului Special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, lansarea negocierilor pentru elaborarea unui instrument juridic destinat combaterii manipulării informaționale străine și adoptarea Declarației de la Chișinău privind drepturile sociale, document care promovează consolidarea protecției sociale și a drepturilor fundamentale la nivel european.
Interlocutorii au discutat, de asemenea, despre implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028, principalul instrument de cooperare prin care organizația oferă expertiză și asistență tehnică pentru reformele din domeniul justiției, combaterii corupției, protecției drepturilor omului și consolidării instituțiilor democratice.
La finalul întrevederii, Maia Sandu a reafirmat angajamentul autorităților de la Chișinău de a continua cooperarea strânsă cu Consiliul Europei și de a valorifica expertiza organizației în implementarea reformelor și în procesul de integrare europeană. Întrevederea reconfirmă importanța Consiliului Europei ca unul dintre principalii parteneri ai Republicii Moldova în consolidarea statului de drept și alinierea instituțiilor naționale la standardele democratice europene.
