Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a anunțat că formațiunea ar putea desemna până la sfârșitul acestei săptămâni candidatul pe care îl va propune pentru funcția de prim-ministru. Potrivit acestuia, în cadrul partidului continuă consultările privind profilul viitorului șef al Executivului, fiind analizate mai multe opțiuni.

Grosu a precizat că discuțiile din cadrul fracțiunii parlamentare s-au concentrat mai puțin pe nume și mai mult pe competențele și obiectalt titlu, te rogivele pe care trebuie să le îndeplinească viitorul premier, în contextul provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova.

„Sâmbătă am avut ședința fracțiunii. Am discutat despre profil, pornind de la situația pe care o avem în Republica Moldova și care sunt obiectivele pentru perioada imediat următoare. Evident, au fost discuții că trebuie să fie un candidat din partea partidului, să fie un candidat din afară. Am ascultat toate opiniile. Sunt și plusuri, și minusuri”, a declarat Igor Grosu.

Potrivit liderului PAS, sunt analizate atât variante din interiorul partidului, cât și posibilitatea desemnării unei persoane din afara formațiunii, iar lista persoanelor luate în calcul este suficient de amplă pentru identificarea unui candidat care să răspundă priorităților actuale ale Guvernului.

„Este suficientă pentru a oferi un candidat bun, cu un mesaj foarte clar, dar obiectivul și misiunea candidatului la funcția de prim-ministru noi deja am formulat-o”, a afirmat speakerul.

Igor Grosu a subliniat că principalul mandat al viitorului prim-ministru va fi continuarea parcursului european al Republicii Moldova și implementarea reformelor asumate în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

„Prioritatea numărul unu este integrarea europeană. Toate țintele pe care noi ni le-am propus pentru 2028–2030 rămân valabile. Candidatul va avea misiunea de a continua procesul de integrare europeană”, a declarat președintele Parlamentului.

Liderul PAS a făcut referire și la evoluțiile recente din relația cu Uniunea Europeană, apreciind că ritmul actual al negocierilor și sprijinul exprimat de instituțiile europene impun menținerea continuității guvernării și accelerarea reformelor necesare aderării.

Potrivit lui Igor Grosu, fracțiunea parlamentară a PAS urmează să se întrunească din nou în următoarele zile pentru finalizarea consultărilor și adoptarea unei decizii privind candidatura la funcția de prim-ministru.

Procesul de desemnare a noului șef al Guvernului intră astfel într-o etapă decisivă. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat consultări cu fracțiunile parlamentare privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, întâlnirile fiind programate pentru vineri și sâmbătă, la sediul Președinției. În urma acestor consultări, șefa statului urmează să desemneze oficial candidatul care va avea misiunea de a forma noul Executiv și de a solicita votul de încredere al Parlamentului.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/politica/igor-grosu-pana-la-finele-saptamanii-ar-putea-fi-anuntat-un-candidat-pentru-functia-de-premier

Author

Write A Comment