Republica Moldova avansează în procesul de modernizare a sistemului de justiție și de armonizare a legislației cu acquis-ul Uniunii Europene, după ce Parlamentul a aprobat în primă lectură noua lege privind arbitrajul. Reforma urmărește crearea unui cadru juridic modern, care să permită soluționarea litigiilor comerciale într-un mod mai rapid, eficient și previzibil, contribuind astfel la îmbunătățirea climatului investițional și la creșterea încrederii mediului de afaceri.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, în colaborare cu un grup de experți format din arbitri, avocați și reprezentanți ai mediului de afaceri. Documentul aliniază legislația națională la standardele internaționale consacrate prin Legea-model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internațional și răspunde angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Una dintre principalele noutăți ale reformei constă în reunirea, pentru prima dată, într-un singur act normativ, a regulilor aplicabile arbitrajului intern și arbitrajului comercial internațional. Autorii proiectului susțin că această abordare va uniformiza cadrul legal, va elimina neclaritățile existente și va consolida arbitrajul ca alternativă eficientă la soluționarea litigiilor în instanțele de judecată.
Noua lege prevede transpunerea integrală a principiilor Legii-model UNCITRAL, extinderea autonomiei procedurilor arbitrale, instituirea unui mecanism modern pentru aplicarea măsurilor provizorii și simplificarea procedurilor de recunoaștere și executare a hotărârilor arbitrale.
Potrivit autorităților, modificările vor spori predictibilitatea și eficiența soluționării litigiilor comerciale, vor reduce durata procedurilor și vor contribui la consolidarea încrederii investitorilor în sistemul juridic al Republicii Moldova.
Reforma face parte din angajamentele asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană și este inclusă în Programul Național de Aderare pentru perioada 2025–2029, precum și în alte documente strategice privind modernizarea sistemului de justiție și îmbunătățirea mediului investițional.
Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua. Dacă va fi adoptat definitiv, noua lege privind arbitrajul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
sursa: https://www.moldpres.md/rom/politica/proiectul-noii-legi-cu-privire-la-arbitraj-votat-de-parlament
