Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu noul prim-ministru al Letonia, Andris Kulbergs, care și-a preluat mandatul la sfârșitul lunii mai. Discuția a reconfirmat relațiile excelente dintre Republica Moldova și Letonia și angajamentul comun pentru aprofundarea cooperării bilaterale.

Un subiect central al convorbirii l-a constituit parcursul european al Republicii Moldova. Cei doi oficiali au analizat progresele înregistrate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, precum și etapele următoare ale negocierilor, în contextul sprijinului constant oferit de Letonia pentru extinderea Uniunii Europene și integrarea europeană a Republicii Moldova.

Președinta Maia Sandu a apreciat susținerea fermă acordată de autoritățile letone procesului de reforme și apropierii Republicii Moldova de standardele europene, subliniind că experiența Letoniei ca stat membru al Uniunii Europene reprezintă un model valoros pentru autoritățile de la Chișinău.

În cadrul convorbirii, a fost evidențiat faptul că Letonia este unul dintre partenerii de încredere ai Republicii Moldova, contribuind în ultimele două decenii la implementarea a aproape 100 de proiecte de asistență și dezvoltare. Aceste inițiative au sprijinit reformele în domenii-cheie precum integrarea europeană, transformarea digitală, protecția copilului, modernizarea agriculturii, consolidarea administrației publice, eficiența energetică și creșterea rezilienței instituționale.

Cei doi oficiali și-au exprimat disponibilitatea de a continua dialogul politic și cooperarea bilaterală, reafirmând angajamentul de a consolida parteneriatul dintre Republica Moldova și Letonia și de a promova proiecte comune care să contribuie la dezvoltarea durabilă a țării și la avansarea procesului de integrare europeană.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/oficial/presedinta-maia-sandu-a-purtat-o-discutie-telefonica-cu-primministrul-leton-andris-kulbergs

Author

Write A Comment