Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu senatorul român Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, în cadrul căreia au fost abordate prioritățile cooperării bilaterale și obiectivele Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Discuțiile s-au concentrat asupra etapelor următoare ale negocierilor de aderare, inclusiv asupra perspectivelor de deschidere a tuturor clusterelor de negociere și a oportunităților pe care Republica Moldova trebuie să le valorifice pentru a accelera apropierea de Uniunea Europeană.

Un loc important pe agenda dialogului l-au ocupat proiectele comune dintre Republica Moldova și România în domeniul infrastructurii și conectivității, dezvoltarea relațiilor economice, atragerea investițiilor și consolidarea securității energetice și instituționale. Oficialii au evidențiat importanța inițiativelor care contribuie la apropierea celor două state și la integrarea Republicii Moldova în spațiul european.

Mihai Popșoi a apreciat sprijinul constant oferit de România în ultimii ani, subliniind că acesta a avut un rol esențial în promovarea reformelor și în avansarea parcursului european al Republicii Moldova.

„România rămâne principalul nostru partener strategic și unul dintre cei mai importanți susținători ai integrării europene a Republicii Moldova. Prioritățile noastre pentru perioada următoare sunt continuarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, dezvoltarea economică și implementarea proiectelor care generează beneficii concrete pentru cetățeni. Contăm în continuare pe sprijinul și expertiza României în atingerea acestor obiective”, a declarat șeful diplomației de la Chișinău.

La rândul său, senatorul Titus Corlățean a reconfirmat susținerea fermă a României pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru eforturile de modernizare și reformă promovate de autoritățile de la Chișinău. Oficialul român a reiterat disponibilitatea Bucureștiului de a continua sprijinul politic și tehnic necesar pentru avansarea procesului de aderare și implementarea proiectelor comune de dezvoltare.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au avut și un schimb de opinii privind evoluțiile regionale și provocările de securitate din regiune, evidențiind necesitatea unei coordonări strânse între Republica Moldova și România în contextul actualelor transformări geopolitice și al obiectivului comun de consolidare a stabilității și rezilienței în regiune.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/politica/prioritatile-parcursului-european-al-r-moldova-si-proiectele-comune-moldo-romane-discutate-de-mihai-popsoi-si-titus-corlatean

Author

Write A Comment