La Chișinău. se desfășoarǎ în zilele de 16-17 Iunie, Conferința Regională „Money in Politics 2026”, desfășurată sub genericul „De la bani virtuali la influență reală: Noile frontiere ale rezilienței democratice”, este la cea de-a șaptea ediție. La care participa experți internaționali, reprezentanți ai autorităților electorale, ai instituțiilor europene, ai organizațiilor internaționale și ai societății civile din aproximativ 20 de state.
Conferința regională „Money in Politics 2026” este organizată de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, în parteneriat cu International IDEA, Consiliul Europei, EUPM Moldova, National Democratic Institute, Organizația Internațională a Francofoniei și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al guvernelor Norvegiei, Suediei, Danemarcei și Canadei.
În cadrul conferinței, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Legislativul pregătește un nou pachet de modificări legislative menit să consolideze cadrul electoral și să ofere autorităților instrumente mai eficiente pentru prevenirea și combaterea finanțării ilegale a activităților politice.
Potrivit șefului Legislativului, subiectul este cu atât mai relevant cu cât desfășurarea conferinței coincide cu deschiderea negocierilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană pe Clusterul „Valori fundamentale”, care include și standardele privind organizarea alegerilor democratice și integritatea procesului electoral.
Igor Grosu a subliniat că experiențele recente ale Republicii Moldova și ale altor state demonstrează necesitatea unei cooperări internaționale mai strânse în combaterea noilor forme de influență politică și finanțare netransparentă. În opinia sa, accentul trebuie pus pe prevenirea riscurilor înainte ca acestea să afecteze rezultatul alegerilor și încrederea cetățenilor în instituțiile democratice.
Șeful Parlamentului a anunțat că modificările legislative aflate în pregătire vor fi discutate împreună cu Comisia Electorală Centrală și reprezentanții societății civile, pentru a adapta cadrul legal la noile provocări generate de evoluția tehnologiilor digitale, a platformelor online și a inteligenței artificiale.
La rândul său, președinta Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, a atras atenția asupra transformărilor profunde care au loc în domeniul finanțării politice și al campaniilor electorale. Potrivit acesteia, fluxurile financiare și instrumentele digitale permit transmiterea rapidă a mesajelor politice către un număr foarte mare de alegători, creând atât oportunități pentru participarea democratică, cât și riscuri sporite de manipulare și influență netransparentă.
Angelica Caraman a subliniat că protejarea integrității electorale nu mai poate fi realizată exclusiv prin reglementări juridice, fiind necesare cooperarea dintre instituții, schimbul de experiență la nivel internațional și investiții continue în consolidarea capacităților administrative. Ea a remarcat că tehnologia poate contribui la dezvoltarea democrației, dar poate deveni și un instrument de subminare a acesteia dacă nu există mecanisme eficiente de supraveghere și control.
Participanții la conferință au discutat despre impactul monedelor virtuale, al publicității politice online, al inteligenței artificiale și al noilor tehnologii asupra finanțării politice și a proceselor electorale, precum și despre modalitățile prin care statele democratice își pot consolida reziliența în fața amenințărilor emergente.
Un moment important al reuniunii îl constituie semnarea unui Memorandum de Cooperare privind consolidarea integrității electorale și a rezilienței democratice între autoritățile electorale din Republica Moldova, Ucraina, Albania și Macedonia de Nord. Documentul urmărește aprofundarea cooperării dintre statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană și dezvoltarea unor mecanisme comune de protejare a proceselor electorale împotriva influențelor externe și a finanțării netransparente.
