Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Karl Nehammer, în marja celei de-a doua Conferințe interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată la Luxemburg. Discuțiile au avut loc într-un moment important pentru parcursul european al țării, marcat de deschiderea negocierilor de aderare pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au evaluat rezultatele cooperării dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții, precum și perspectivele de extindere a sprijinului financiar pentru proiectele de dezvoltare aflate în derulare. Un accent deosebit a fost pus pe investițiile în infrastructura de transport, securitatea energetică, educație, sănătate, digitalizare și protecția mediului.
Premierul Alexandru Munteanu a evidențiat rolul important al BEI în susținerea procesului de modernizare a Republicii Moldova și în implementarea unor proiecte care contribuie la dezvoltarea economică și apropierea de standardele europene. Potrivit acestuia, investițiile realizate cu sprijinul instituției financiare europene au un impact direct asupra competitivității economiei, conectivității regionale și calității vieții cetățenilor.
Șeful Executivului a subliniat că autoritățile de la Chișinău sunt interesate să valorifice în continuare parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții pentru accelerarea reformelor și susținerea procesului de integrare europeană, într-un context în care necesitățile de investiții în infrastructură și dezvoltare rămân semnificative.
La rândul său, vicepreședintele BEI, Karl Nehammer, a reafirmat angajamentul instituției de a sprijini Republica Moldova în procesul de modernizare și consolidare a rezilienței economice. Oficialul european a reconfirmat disponibilitatea băncii de a continua finanțarea proiectelor care contribuie la dezvoltarea durabilă a țării și la apropierea acesteia de standardele și practicile Uniunii Europene.
Potrivit datelor prezentate în cadrul discuțiilor, Banca Europeană de Investiții a finanțat, începând cu anul 2007, 39 de proiecte în Republica Moldova, valoarea totală a sprijinului acordat depășind 1,7 miliarde de euro. Fondurile au fost orientate către proiecte de infrastructură, energie, dezvoltare economică și servicii publice, contribuind atât la modernizarea sectorului public, cât și la stimularea investițiilor private și îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor.
