Inițial, conservatorismul, ca păstrător al tradiției, și progresismul, ca motor al schimbării, erau tipare de identificare doctrinară, care presupuneau pluralismul, principiu firesc al jocului politic democratic. De mai mulți ani, aceste curente doctrinare au dobândit trăsături fundamentaliste tot mai accentuate. Prin alterare, conservatorismul a devenit expresia tiraniei regulii, iar progresismul a ridicat drapelul tiraniei excepției. Regula refuză excepțiile, iar fiecare excepție tinde să devină regulă, negând celelalte excepții. Comunicarea, dialogul, asumarea cadrului de joc și a proiectelor comunitare sunt tot mai dificile, fiind înlocuite treptat cu diabolizarea celuilalt.
Asociat cu naționalismul etnic și cu suveranismul țanțoș, conservatorismul este un mutant care se luptă cu un alt mutant, progresismul însoțit cu negarea culturii, corectitudinea politică, inflația drepturilor omului și transumanismul. Sensul originar al pluralismului este abandonat, procedurile de negociere și de compromis se erodează, iar cetățenii se îndepărtează de valorile democrației constituționale și își pierd încrederea în partide și în politicieni. Sondajele de opinie înregistrează mișcările tectonice la nivelul mentalului colectiv, din care erupe dorința confuză de resetare a sistemului politic.
