Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la deschiderea Moldova Digital Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente regionale dedicate tehnologiei, inovației și transformării digitale. Desfășurat la Chișinău în perioada 5–6 iunie, summitul reunește aproximativ 2.000 de participanți, inclusiv oficiali guvernamentali, investitori, antreprenori, experți în tehnologie, cercetători și reprezentanți ai ecosistemului digital din Republica Moldova și din străinătate.
În discursul său, șeful Executivului a evidențiat faptul că digitalizarea a devenit o componentă esențială a procesului de modernizare a statului și un instrument-cheie pentru creșterea competitivității economice și apropierea de standardele europene. Potrivit premierului, transformarea digitală nu înseamnă doar adoptarea unor noi tehnologii, ci crearea unor servicii publice mai eficiente, dezvoltarea mediului de afaceri și consolidarea capacității țării de a face față provocărilor unei economii globale aflate în continuă schimbare.
Alexandru Munteanu a prezentat și rezultatele obținute în ultimii ani în domeniul digitalizării. În prezent, peste trei sferturi dintre serviciile destinate mediului de afaceri sunt disponibile în format digital, iar sectorul tehnologiilor informaționale a devenit unul dintre principalele motoare de creștere economică. Prin intermediul Moldova Innovation Technology Park, companiile din domeniu au generat exporturi de peste un miliard de euro, contribuind semnificativ la dezvoltarea economiei naționale.
Premierul a remarcat, de asemenea, că Republica Moldova găzduiește unul dintre cele mai dinamice ecosisteme de startup-uri din regiune, iar integrarea în inițiativa europeană „Roam Like at Home” a adus beneficii directe cetățenilor, facilitând accesul la servicii de comunicații mobile în spațiul european și stimulând utilizarea serviciilor digitale.
Un accent aparte a fost pus pe oportunitățile oferite de inteligența artificială și de noile tehnologii în procesul de modernizare a administrației publice. Potrivit șefului Guvernului, următoarea ambiție a Republicii Moldova este să devină principalul centru de inovație guvernamentală digitală din regiunea Parteneriatului Estic, prin dezvoltarea unor servicii publice mai rapide, reducerea birocrației și adaptarea instituțiilor statului la ritmul schimbărilor tehnologice.
Alexandru Munteanu a afirmat că obiectivul Republicii Moldova nu este doar integrarea în Uniunea Europeană, ci și participarea activă la modelarea viitorului digital al Europei. În opinia sa, țara începe să se afirme nu doar ca beneficiar al transformărilor digitale europene, ci și ca furnizor de soluții și bune practici în anumite domenii ale inovării tehnologice.
Premierul a subliniat că cea mai importantă investiție rămâne dezvoltarea capitalului uman. În contextul economiei digitale, competențele, creativitatea și talentul devin resurse strategice, iar Republica Moldova începe să atragă tot mai mult interes din partea investitorilor, companiilor tehnologice și partenerilor internaționali.
La eveniment a participat și comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, care a apreciat evoluția sectorului digital din Republica Moldova și l-a prezentat drept unul dintre cele mai convingătoare exemple ale potențialului de dezvoltare al țării. Oficiala europeană a declarat că succesul industriei digitale demonstrează capacitatea Republicii Moldova de a valorifica oportunitățile oferite de integrarea europeană și de a transforma reformele în creștere economică și prosperitate.
Potrivit Martei Kos, experiența sectorului digital confirmă că Republica Moldova poate replica acest model și în alte ramuri ale economiei, beneficiind de sprijinul oferit prin Planul de Creștere al Uniunii Europene și de accesul tot mai extins la piața europeană.
Moldova Digital Summit 2026 include zeci de sesiuni tematice, dezbateri, întâlniri de afaceri și prezentări dedicate transformării digitale, investițiilor, securității cibernetice, inteligenței artificiale și inovației. Evenimentul reunește peste 90 de experți și lideri de opinie din diverse domenii și se desfășoară sub genericul „Acolo unde viziunea digitală întâlnește ambiția europeană”, reflectând obiectivul Republicii Moldova de a deveni un actor relevant în spațiul digital european.
