Republica Moldova face un nou pas în procesul de integrare europeană prin inițierea a două platforme de cooperare și dialog cu Uniunea Europeană în domeniul administrației publice locale. Comisia parlamentară pentru politică externă a aprobat avizul consultativ necesar pentru lansarea negocierilor privind instituirea acestor mecanisme.
Noile structuri vizează crearea Subcomitetului pentru reforma administrației publice și a Comitetului consultativ mixt dintre Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene și autoritățile locale alese din Republica Moldova.
Potrivit autorităților, Subcomitetul pentru reforma administrației publice va avea rolul de a consolida cooperarea politică și tehnică dintre Chișinău și Bruxelles într-un domeniu considerat esențial pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Platforma va contribui la coordonarea reformelor din administrația publică, monitorizarea implementării Foii de parcurs privind reforma administrației publice și armonizarea instituțiilor moldovenești cu standardele și practicile europene.
Autoritățile susțin că acest mecanism va facilita schimbul de expertiză și va accelera procesul de modernizare a administrației locale și centrale, în conformitate cu criteriile europene de guvernare și eficiență instituțională.
În paralel, Comitetul consultativ mixt dintre Comitetul Regiunilor al UE și autoritățile locale din Republica Moldova va crea un cadru permanent de cooperare între reprezentanții administrațiilor locale moldovene și cei ai regiunilor și municipalităților din statele membre ale Uniunii Europene.
Noua structură va permite schimbul de bune practici în domeniul guvernanței locale și regionale, dezvoltării comunităților și implementării politicilor europene la nivel teritorial.
Totodată, platforma va sprijini aplicarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană la nivel local și regional, facilitând implicarea directă a administrațiilor locale în procesul de integrare europeană.
Potrivit proiectului, noul comitet va fi format dintr-un număr egal de reprezentanți ai Uniunii Europene și ai autorităților publice locale din Republica Moldova. Activitatea acestuia va fi reglementată printr-un regulament propriu și printr-o agendă comună stabilită de ambele părți.
Crearea celor două platforme a fost convenită la nivel politic în cadrul reuniunii Consiliului de Asociere UE–Republica Moldova din iunie 2025 și reflectă intensificarea cooperării dintre Chișinău și instituțiile europene în perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
