Liderii statelor participante la Summitul Formatului București 9 (B9) și ai țărilor nordice au adoptat, la reuniunea desfășurată la Palatul Cotroceni, o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul pentru o pace justă și durabilă în Ucraina, bazată pe dreptul internațional și pe garanții de securitate credibile. Documentul subliniază, totodată, necesitatea consolidării apărării colective și a cooperării pe întreg flancul estic al NATO.

Semnatarii declarației au evidențiat că legătura transatlantică rămâne fundamentul securității euro-atlantice și au reiterat angajamentul pentru întărirea capacităților de apărare ale Alianței în contextul amenințărilor generate de Federația Rusă. În document, Rusia este calificată drept cea mai importantă și directă amenințare pe termen lung la adresa securității aliaților.

Statele participante și-au reafirmat sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și au subliniat că susținerea acordată Kievului reprezintă și o investiție în securitatea întregii regiuni euro-atlantice. Liderii au salutat eforturile internaționale pentru identificarea unei soluții de pace și au cerut intensificarea presiunii asupra Rusiei pentru încetarea războiului de agresiune.

Declarația prevede și consolidarea posturii de apărare a NATO pe flancul estic, inclusiv prin creșterea investițiilor în domeniul apărării, dezvoltarea infrastructurii militare, întărirea sistemelor de apărare aeriană și extinderea capacităților de reacție în fața amenințărilor hibride, cibernetice și a atacurilor cu drone.

Participanții au condamnat acțiunile destabilizatoare ale Federației Ruse, inclusiv sabotajul, atacurile cibernetice și campaniile de dezinformare desfășurate împotriva aliaților și partenerilor occidentali. De asemenea, a fost evidențiată importanța protejării infrastructurii critice și a libertății de navigație în regiunile strategice.

În document este menționată și necesitatea aprofundării cooperării dintre NATO și Uniunea Europeană, precum și consolidarea parteneriatelor cu statele partenere, inclusiv cu Republica Moldova.

Ungaria s-a abținut de la semnarea declarației comune, precizând că poziția sa privind formulările incluse în document va putea fi reevaluată de viitorul guvern de la Budapesta.

sursa: https://www.moldpres.md/rom/externe/summit-b9-declaratie-comuna-aliatii-b9-si-nordici-sustin-o-pace-justa-si-durabila-in-ucraina

Author

Write A Comment