Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, că în cadrul reuniunii a fost discutată dislocarea unor forțe și echipamente ale Statelor Unite în România, inclusiv avioane de realimentare în aer și echipamente de comunicații satelitare. Șeful statului a precizat că echipamentele au caracter defensiv. Acestea au rolul de a spori securitatea României chiar dacă nu au muniție pe ele, a mai precizat preşedintele. În ședința CSAT au fost analizate și evoluțiile conflictului din Orientul Mijlociu, situația românilor din zona de conflict și impactul economic al războiului, inclusiv creșterea prețului petrolului pe piața internațională.

Oana Popescu Zamfir, director executiv Global Focus, explică la RFI ce însemană această decizie.

Oana Popescu Zamfir: Înseamnă în primul rând, o contribuție a României la Parteneriatul strategic cu Statele Unite, la materializarea lui în practică. Înseamnă, în plan mai larg, îmbunătățirea relațiilor cu noua administrație de la Washington, prin faptul că România dovedește că este un partener serios și capabil, confirmă că are un rol semnificativ pentru Statele Unite aici în regiune, că este un partener necesar. În același timp, cred că oferă României ocazia să exerseze din nou niște elemente de interoperabilitate, să testeze cumva reacția împreună cu Statele Unite, în cadrul unor operațiuni care privesc conflictele moderne, care vedem că se desfășoară altfel decât până acum. Sigur că, pe de altă parte, înseamnă și niște potențiale riscuri. Teoretic, România, care și până acum avea toate motivele să fie privită, să spunem, ca o țintă de către actualul regim iranian, dar, așa cum am văzut și în Turcia, de pildă aceste riscuri cred că rămân deocamdată la nivel teoretic. 

Asculta interviul si citeste continuarea, aici.

Author

Write A Comment