Republica Moldova se apropie de finalizarea procedurilor de retragere din Comunitatea Statelor Independente. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat joi, 5 martie, înaintea ședinței Legislativului, că procesul ar putea fi încheiat în perioada sărbătorilor pascale.
„Ieri a avut loc ședința Comisiei pentru politică externă, în cadrul căreia a fost parcursă încă o etapă. Comisia a acordat avizul. Acum, avizul privind ieșirea din acord se întoarce la Guvern, care va lua decizia. Ulterior, proiectul va fi transmis în Parlament, unde va fi parcursă ultima etapă”, a explicat Igor Grosu.
La începutul lunii februarie, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, declara la TVR Moldova că Republica Moldova ar urma să părăsească definitiv CSI până la sfârșitul acestui an. Potrivit oficialului, procesul de denunțare a acordurilor fundamentale se află în faza finală, iar statul urmează să achite o datorie de aproximativ 100.000 de euro.
Ministrul a precizat că proiectul privind denunțarea acordului va fi transmis Parlamentului pentru dezbateri și vot. După adoptare, documentele vor fi promulgate de președinta țării, publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și transmise Secretariatului CSI.
Conform normelor de drept internațional, după notificarea oficială urmează o perioadă de aproximativ șase luni, la finalul căreia Republica Moldova nu va mai avea statutul juridic de stat membru al CSI.