Decizia președintelui Nicușor Dan de a merge la Washington, la inaugurarea Consiliului pentru Pace al lui Donald Trump, produce o ciocnire între multiplele pălării pe care acesta le poartă și un disconfort.

Cea de lider de stat și cea a independentului susținut de majoritatea pro-europeană a societății pentru a nu preda cheile Cotroceniului unei mișcări anti-occidentale. Ele nu trebuie să se excludă pentru cine dorește ca României să îi fie bine, ca stat membru relevant în UE și NATO în relația cu Statele Unite. Suntem mai puțin inovatori, dar asta nu înseamnă că nu putem aplica realismul lucid la care face trimitere Finlanda.

Există susținători și detractori ai acestei atitudini, fiecare cu argumentele sale. Nuanțele stau undeva la confluența dintre extreme, la mijlocul reunirii argumentelor ambelor tabere.

Participarea la această reuniune nu înlocuiește absențele neinspirate de la Adunarea Generală a ONU, de la Forumul Economic Mondial de la Davos și de la Conferința de Securitate de la München. Dar de undeva trebuie începută navigarea prezidențială în largul politicii externe.

România alege o cale despre care am scris când președintele a semnalat intenția de a face această deplasare: prudență și delimitare strategică (deschidere față de partenerul american, angajamentele internaționale în cadrul UE și ONU și consultările cu partenerii europeni). Spre deosebire de Bulgaria și Ungaria, care au făcut notă discordantă în UE și au practicat o aliniere clasică de actor mic la inițiativa unei puteri mai mari, România adoptă o cale inteligentă.

Ce presupune această cale, care începe cu un NU foarte important?

România NU aderă la Consiliul pentru Pace, ci a semnalat că dorește să adere în viitor în condițiile revizuirii Cartei Consiliului pentru Pace și de aceea dorește să participe în calitate de observator.

La reuniune vor mai participa, alături de România, Italia, Cipru (care deține președinția Consiliului UE) și Comisia Europeană. Tot în calitate de observatori. Probabil un rezultat al consultărilor cu europenii și de aceea am și comunicat ultimii.

Bucureștiul încearcă să redevină o punte transatlantică. Dacă ne iese, iar culoarul obținut poate determina și alte state europene să se alăture (prin revizuirea Cartei), vom fi repurtat un succes transatlantic. Și pentru europeni și pentru administrația Trump. Dar mai ales pentru noi. Dacă vrem să contăm.