Un om special a urcat astăzi pe podiumul Conferinței de Securitate de la München. Cel care ar fi trebuit să îi preia cârma după un deceniu în fruntea NATO, înscăunare amânată pentru a reveni în guvernul țării sale ca ministru de finanțe într-o perioadă dificilă: norvegianul Jens Stoltenberg.
Jurnalistic, mă leagă foarte multe de acest politician și diplomat – detractor al NATO în tinerețea sa social-democrată și al doilea cel mai longeviv secretar general al Alianței, pe care a condus-o între Obama, Trump și Biden către cea mai importantă transformare a descurajării și apărării aliate post-Război Rece.
Conferințe de presă, întrebări, follow-up-uri și multe discuții. Unul dintre puținii de la care nu poți obține răspunsul pe care îl cauți dacă nu este dispus să-l ofere pentru că evaluează în timp real implicațiile fiecărui cuvânt.
Decorat de Biden cu Medalia Prezidențială a Libertății la Washington, la summitul de 75 de ani al NATO, și apreciat de Donald Trump, Stoltenberg a fost maestru de ceremonii la momentul critic al summitului din 2018, când NATO a fost în pragul colapsului. Culisele acelui moment sunt în cartea sa de memorii.
Astăzi a spus două lucruri cheie:
1) Pragmatism transatlantic: “Cu cât putem cădea mai mult de acord asupra #valorilor, cu atât mai bine. Dar, în esență, ceea ce contează cu adevărat când vine vorba de securitate este să realizăm că avem un #interes comun de a ne proteja și apăra unii pe alții”. Relația valori – interese pe care realismul lucid propus de Stubb o explorează sau viziunea bazată pe interese promovată de Stoltenberg când era la cârma NATO și a experimentat opoziția Turciei față de aderarea Finlandei și a Suediei la Alianță.
2) Unul de suflet, pe care ni l-a mai spus nouă, jurnaliștilor, la diferite reuniuni la NATO: “Sunt un om politic, am fost în funcții cu putere politică mai multe decenii. Uneori este enervant să ai un jurnalist care îți pune întrebări dificile. Dar mi-am dat seama că în ziua în care asta se oprește, suntem pe un drum periculos”.
