De la gestionarea deficitului la un Proiect de Țară pentru alegerile din 2028.

Reducerea deficitului bugetar este vitală dar insuficientă pentru o dezvoltare sustenabilă.

Este momentul ca România să ridice miza și să transforme aderarea la zona Euro într-un obiectiv strategic asumat.

Pentru a-l atinge ne trebuie un demers instituțional riguros, bazat pe patru piloni fundamentali:

1. Credibilitatea Instituțională:

Este esențial ca dialogul tehnic și instituțional să fie demarat încă de pe acum. Implicarea activă a instituțiilor-cheie (BNR, Ministerul de Finanțe, Consiliul Fiscal, alte ministere) va oferi credibilitatea necesară acestui parcurs. Un calendar clar, fundamentat tehnic, va permite subiectului să crească în dimensiune și consistență, astfel încât, în pragul alegerilor din 2028, aderarea la Euro să nu fie doar o temă electorală, ci un proiect național matur și ireversibil.

2. Optimizarea Costurilor de Finanțare:

Dincolo de aspecte macroeconomice, beneficiul cel mai tangibil pentru entitatile din Romania este reducerea costului imprumuturilor si capitalului. Adoptarea Euro elimină riscul valutar pe principala piata pe care activeaza Romania. Am avea dobanzi la jumatate la creditele imobiliare. Dobânzile mai mici și predictibile ar stimula piața imobiliară și ar crește puterea de cumpărare a românilor, oferind stabilitate pe termen lung familiilor și investitorilor deopotrivă.

3. Accesul la Pool-ul de Capital European și Uniunea Piețelor de Capital

Aderarea înseamnă integrare deplină în Uniunea Bancară și în viitoarea Uniune a Pietelor de Capital (CMU). România ar înceta să mai fie o „insulă” monetară, câștigând acces la un pool de lichiditate vast și la mecanisme de finanțare diversificate, reducând dependența exclusivă de datoria publică și stimulând investițiile private masive.

4. Argumentul Geopolitic: Ancorarea în “Europa Core”

Într-un peisaj geopolitic marcat de incertitudine, apartenența la zona Euro reprezintă garanția supremă de apartenență la nucleul decizional al Uniunii Europene. Este singura cale prin care România poate evita marginalizarea economică și poate participa activ la scrierea viitorului economic al continentului.

Concluzie: Reducerea deficitului este un exercițiu de igienă financiară. Dar adevarata viziune constă în utilizarea acestui moment pentru a construi puntea către Euro. Avem nevoie de un dialog matur, început cat mai rapid, pentru a livra o Românie mai puternică în 2030.

Author

Write A Comment