Cel mai bun discurs de la Forumul Economic Mondial de la Davos îi revine (cel puțin până acum) premierului canadian Mark Carney. De ce?
Nu pentru că discursul Ursulei von der Leyen, în care îl compară pe Trump cu “șocul Nixon” din anii ’70 pentru a afirma că șocurile geopolitice “seismice” vor construi o “nouă Europă independentă”, nu ar fi fost concret și bun. Chiar dacă teza aceasta, absolut reală și necesară, personal am mai documentat-o și alte “Davos-uri” sau “München-uri”.
Nu pentru că Emmanuel Macron nu are dreptate, cerând din partea aliatului american respect, nu atitudine de brută.
Nu pentru că premierul belgian Bart de Wever (care merită urmărit dincolo de discuția cu activele rusești) nu ar fi pledat pentru nevoia Europei de a “se trezi și de a se înarma”, nu să rămână “erbivoră”. (o pledoarie pe care o întâlnim an de an și la Conferința de Securitate de la München.
Ci pentru că premierul canadian a vorbit fără perdea (vechea ordine nu se mai întoarce) și cu un diagnostic limpede (nu mai invocați ordinea bazată pe reguli ca și cum ar funcționa), citând din dialogul melian al lui Tucidide și din Vaclav Havel despre “puterea celor fără de putere” pentru a evidenția dilema puterilor mijlocii. Un discurs intitulat “Principială și pragmatică: Calea Canadei”.
Vestitor al schimbării de epocă.
Carney a vorbit, asemenea președintelui finlandez Alexander Stubb, despre realismul bazat pe valori, despre recrudescența realismului dur, a marilor puteri care își exercită influența și dominația asupra actorilor inferiori din sfera relațiilor internaționale și despre alegerea pe care o au de făcut puterile mijlocii, adică cele de sub Statele Unite (aliatul tradițional al Canadei care pune la îndoială acest parteneriat) și China (rival sistemic al Occidentului, dar cu care premierul canadian a relansat relațiile strategice recent pe fondul distanțării de SUA).
Astfel, vechea ordine internațională bazată pe reguli s-a prăbușit, iar statele nu mai pot miza pe supunere sau acomodare pentru siguranță. Lumea este guvernată de interesele celor mai puternici, care folosesc integrarea economică ca armă de coerciție, iar nostalgia vechii ordini occidentale nu mai ține loc de strategie. Oportunitatea stă în ce poți face pentru a vindeca fractura.
Prin această logică, România nu este o putere mijlocie, dar este un stat care nu poate miza pe supunere sau acomodare pentru siguranță, inclusiv în interiorul triadei sale strategice de politică externă și de securitate (apartenența la UE și la NATO și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite).
Pasajul cheie din discursul lui Mark Carney:
“Vechea ordine nu se va întoarce. Nu ar trebui să o jelim. Nostalgia nu este o strategie. Dar din fractură putem construi ceva mai bun, mai puternic și mai just. Există o tendință puternică a țărilor de a merge pe linia majorității. De a se acomoda. De a evita problemele. De a spera că supunerea va aduce siguranță. Nu va aduce. Nu mai invocați ordinea internațională bazată pe reguli ca și cum ar mai funcționa așa cum este prezentată. Numiți sistemul așa cum este: o perioadă în care cei mai puternici își urmăresc interesele, folosind integrarea economică drept armă de coerciție”.
