România s-a remarcat în ultimii 10 ani printr-o creștere economică persistentă. Cu toate acestea, dacă privim la soldul balanței comerciale, putem observa existența unui deficit determinat de factori mai degrabă structurali, ce reflectă existența unui model de creștere bazat pe consum, alimentat de importuri semnificative, precum și de o valoare adăugată în economie de dimensiuni reduse. Odată ce viteza de convergență a țării noastre se va reduce semnificativ, modelul de creștere economică practicat până acum ar putea limita considerabil capacitatea economiei de a susține, pe termen mediu și lung, un diferențial favorabil între costul datoriei și rata de creștere economică (în termeni nominali) (‘r–g’).
Literatura economică recentă (mă refer aici în special la lucrările lui Blanchard (2019) și Reis (2022)) subliniază că datoria publică poate fi stabilizată sau redusă chiar și în absența unor ajustări fiscale semnificative, atunci când rata de creștere economică depășește rata dobânzii. Acest lucru ar explica și de ce anumite țări cu un nivel ridicat al îndatorării își pot finanța datoria la costuri favorabile, care să nu le afecteze competitivitatea sau creșterea economică (Franța, Japonia sau SUA). Din perspectiva structurii economice, pentru ca acest fapt să se întâmple, una dintre condiții este ca domeniul terțiar să fie foarte dezvoltat, cu valoare adăugată internă ridicată și competitivitate tehnologică crescută.
Analiza balanței comerciale din ultimul deceniu arată o persistență remarcabilă a deficitelor pe majoritatea grupelor de produse, indiferent de faza ciclului economic sau de șocurile externe (pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina). Această situație constantă a deficitului sugerează caracterul său structural, nu conjunctural. Cele mai pronunțate deficite se regăsesc în sectoare cu valoare adăugată medie și ridicată, precum: produse chimice, echipamente electrice și electronice, mașini și utilaje, produse farmaceutice și materiale plastice. Chiar și în industrii considerate relativ competitive, cum sunt metalurgia sau echipamentele de transport, soldurile comerciale rămân negative sau doar marginal pozitive. În ansamblu, această structură indică o integrare asimetrică a României în lanțurile de producție europene, caracterizată prin specializare în activități de asamblare și printr-o dependență ridicată de factori de producție importați.
Așadar, pe de-o parte, deficitele bugetare mari se reflectă într-un nivel ridicat pe termen lung al deficitului comercial. Pe de altă parte, deficitul comercial ridicat determină o ieșire a capitalurilor din țară, care, de altfel, ar putea contribui la dezvoltarea economică internă. Nu în ultimul rând, finanțarea deficitelor comerciale mari pune presiune pe finanțarea datoriei publice, afectând așadar sustenabilitatea fiscală. În concluzie, dezechilibrul extern persistent devine un factor central care condiționează stabilitatea macroeconomică și spațiul de manevră al politicii fiscale.