Mesajul Alteței Sale Regale Principele Radu: O Republică Moldova mai puternică înseamnă mai multă stabilitate pentru întreaga regiune
Relația dintre România și Republica Moldova este una dintre acele legături care nu pot fi explicate doar prin apropierea geografică sau prin istoria comună. Ea se sprijină, înainte de toate, pe oameni. Pe familii, pe comunități, pe limba pe care o împărtășim, pe cultura care ne unește și pe dorința firească de a trăi într-un spațiu al libertății, al demnității și al speranței.
Pentru Familia Regală a României, Republica Moldova a fost, în ultimele două decenii, una dintre cele mai apropiate preocupări ale activității publice. Fiecare vizită peste Prut a însemnat întâlniri cu oameni de Stat, militari, profesori, antreprenori, studenți și reprezentanți ai societății civile. Dincolo de caracterul oficial al acestor angajamente, ele au avut întotdeauna același rost și aceeași convingere la bază: de a reitera că adevărata apropiere se clădește în timp, prin răbdare și prin continuitatea gesturilor făcute cu bună-credință.
Coroana nu face politică și nu ia decizii de guvernare. Rolul ei este altul. Ea poate aduce oamenii și instituțiile mai aproape unii de alții, poate încuraja dialogul și poate crea încredere și mândrie, două valori atât de necesare lumii de astăzi. În toți acești ani, Coroana Română a sprijinit proiecte care au adus laolaltă universități, academii militare, organizații profesionale, comunități locale și mediul de afaceri din România și Republica Moldova. Misiunile economice desfășurate sub auspiciile Familiei Regale și numeroasele inițiative culturale, educaționale și sociale au arătat că viitorul nu se construiește prin declarații, ci cărămidă peste cărămidă, prin oameni care aleg să lucreze împreună.
Astăzi, Republica Moldova se află în fața unui drum pe care generații întregi l-au privit cu speranță. Parcursul european este alegerea societății de a-și așeza viitorul pe temelia libertății, a respectului pentru lege, a demnității persoanei și a solidarității dintre oameni.
Pentru Republica Moldova, apropierea de Uniunea Europană înseamnă consolidarea instituțiilor democratice, o economie mai solidă, șanse mai mari pentru tineri și siguranța că eforturile unei întregi generații vor rodi într-un climat al stabilității și al libertății.
România are nu doar interesul, ci și datoria morală de a rămâne cel mai apropiat partener al Republicii Moldova către materializarea acestei aspirații. Nu numai pentru că împărtășim aceeași limbă, aceleași rădăcini și aceeași istorie, ci și pentru că împărtășim aceeași responsabilitate față de viitorul acestei părți a continentului. O Republică Moldova mai puternică înseamnă mai multă stabilitate pentru întreaga regiune, iar această apropiere se construiește prin educație, cultură, cercetare, economie, cooperare militară și prin dialogul dintre comunitățile locale. Legăturile cele mai trainice nu se nasc din declarații, ci prind viață prin oamenii care aleg să aibă încredere unii în alții și să lucreze împreună.
Majestatea Sa Custodele Coroanei va continua să fie prezentă acolo unde poate aduce oameni și instituții împreună. În România, în Republica Moldova și în capitalele europene, Coroana va continua să încurajeze cooperarea și solidaritatea.
Viitorul României și al Republica Moldova depinde de voința noastră.